Cum transformăm excelența în impact?

Presa vuiește despre DeepSeek, compania chineză care a zguduit AI-ul global și a pus pe gânduri Silicon Valley. Insa povestea începe cu Liang Wenfeng, un matematician care a studiat singur analiza matematică în gimnaziu și, ce să vezi, nu a ramas o excepție rătăcită într-un sistem ostil.

Dimpotrivă, sistemul educațional chinez nu doar că nu i-a pus piedici, ci l-a ajutat să își găsească locul. Nu prin sloganuri despre „inovație” și „creativitate”, ci prin acces real la universități de top, integrarea excelenței în economie și, mai ales, un cadru care valorifică talentele. Pentru ca pentru a avea impact nu e vorba doar despre educatie si despre cum predăm matematica, ci despre ce se întâmplă după ce ai acumulat si dovedit că o înțelegi.

România: Fascinația pentru excelență și lipsa unui traseu clar

In România avem o obsesie pentru „metode revoluționare” care pun accent pe „dezvoltarea gândirii critice”. Nimic rău în asta, doar ca ne oprim la obsesie, si nu facem nimic cu cei care au trecut deja de acest prag și chiar știu să gândească.

În momentul în care un copil își demonstrează excelența – fie că este olimpic la matematică, pasionat de informatică, talentat în științe sau într-un domeniu creativ, drumul său devine o luptă solitară cu un sistem care nu știe ce să facă cu el. Îl aplaudăm la festivități, îi oferim burse simbolice și îl pierdem în neantul lipsei de oportunități. În China, un Liang Wenfeng devine parte din viitorul economiei. În România, el devine parte din statistica exodului de creiere.

Și încă un detaliu pe care îl ratăm des: matematica este creativitate. În mod ironic, fix cei care propovăduiesc „creativitatea” în educație tind să o separe de științele exacte. Dar succesul lui Liang arată că nu doar cunoștințele contează, ci capacitatea de a le aplica inovator.

Deci ce lipsește pentru a parcurge drumul de la educație la economie?

Un tânăr talentat în România are puține șanse să înțeleagă cum își poate valorifica abilitățile într-un ecosistem economic real. Nu există un traseu clar care să îl ghideze spre industrie, cercetare sau antreprenoriat. În acest moment, oportunitățile existente sunt disparate și insuficiente, bursele și premiile pentru olimpici sunt doar simple simboluri, fără un mecanism de integrare în industrie sau cercetare.

În lipsa unui sistem bine definit, cei mai buni pleacă. Nu neapărat din cauza banilor, ci pentru că nu găsesc un mediu în care să își folosească potențialul.

Ce soluții avem?

Dacă vrem să creăm un ecosistem în care excelența să fie valorizată, trebuie să aducem împreună universitățile, ministerele relevante și mediul privat.

Un model sustenabil ar trebui să includă:

1. Granturi de inovare și cercetare pentru elevii olimpici – sprijin real pentru a-și dezvolta ideile, în loc să fie nevoiți să plece pentru a le pune în aplicare.
2. Conectarea elevilor cu universități și companii – vizite, discuții online, stagii de practică care să le permită să înțeleagă cum arată viitorul lor profesional.
3. Parteneriate între Ministerul Economiei, Ministerul Educației și mediul de afaceri – astfel încât excelența să nu fie doar un titlu pe un diplomă, ci o resursă integrată în economia românească.

Dacă vrem să vedem oameni ca Liang Wenfeng dezvoltând România, trebuie să extindem lupa de la „modernizarea predării” si la ce facem cu cei care sunt capabili. Poate e util mai puțin copy-paste după Finlanda și mai mult sprijin concret pentru cei care sunt gata să creeze viitorul.

Talentul și excelența există. Alegerea noastră este simplă: fie îi lăsăm să plece, fie le construim un viitor aici.